69 de profesori care predau informatică au aplicat la ediția 2018 a Predau Viitor: 67 dintre ei pentru activitățile intensive ale Acceleratorului, iar 39 pentru a deveni unul dintre cei 5 Fellows Predau Viitor.
20 de profesori vor fi selecționați și invitați să se alăture Acceleratorului Predau Viitor, un program intensiv de 8 luni în care profesorii lucrează alături de lideri din industria IT în 3 bootcamps intensive.
Rezultatele selecției vor fi publicate în jurul datei de 12 aprilie 2018 30 aprilie 2018, după analiza realizată cu sprijinul membrilor Comitetutul Consultativ al proiectului (Valerica Dragomir, director executive ANIS; Andrei Istrate, co-fondator GameDev Academy și Vladimir Oane, antreprenor tech și președinte ale Boardului Innovation Labs).

 

Profilul profesorului aplicant în programul Predau Viitor

În Predau Viitor au aplicat profesori din 27 de județe și Municipiul București, cu cele mai multe aplicații primite din Bacău, Olt și Vâlcea.

86% dintre aplicanți sunt profesori titulari de informatică.

Majoritatea profesorilor aplicanți predau în primul rând la liceu, iar jumătate predau și la gimnaziu, unde tocmai ce a fost introdusă materia “Informatică și TIC” începând cu septembrie 2017.

Aplicanții au o medie de 19 ani de experiență la clasă, de la profesori în primii ani la catedră până la peste 35 de ani de experiență ca profesor de informatică.

80% dintre aplicanți sunt femei, iar 20% bărbați.

Profesorii aplicanți sunt în majoritate covârșitoare absolvenți de facultăți de profil, informatică sau matematică în principalele centre universitare din România.

Timpul mediu de completare a aplicației a fost de 81 de minute.

 

Update: Selecția pentru ediția 2018 a fost finalizată. Puteți afla aici cine sunt profesorii care vor participa la Predau Viitor în 2018.