Asociația Techsoup și ANIS-Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii pornesc seria de dezbateri despre „Cum predăm informatica în școli?”, care își propune să aducă împreună profesori de informatică de gimnaziu și liceu, profesori universitari, lideri și companii IT, organizații nonprofit și instituții publice pentru a susține învățământul informatică aplicat și inovativ în sistemul public de învățământ.

 

Pe 12 octombrie 2017, Asociația Techsoup și ANIS-Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii au organizat la POINT Hub prima dezbatere despre „Cum predăm informatica în școli?”, care a pornit prin a provoca participanții la a răspunde la întrebările: cum pregătim profesorii de informatică, cum învățăm și evaluăm la informatică și cum pregătim oamenii capabili să creeze o economie bazată pe inovație?

Evenimentul a fost înscris în calendarul de activități organizate sub egida Proiectului “România educată” – Dezbaterea Națională pentru Educație și Cercetare a Președinției României și a avut alături reprezentați ai Secretarului de Stat pentru învățământ preuniversitar al Ministerului Educației Naționale, Ariana Oana Bucur.

Dezbaterea a fost deschisă de prezentarea antreprenorului Vladimir Oane despre inovație și necesitatea unui sistem de învățământ bazat pe inovație:

În România, oamenii care lucrează în IT își vând timpul, nu valoarea intelectuală. E timpul să schimbăm asta și să creăm competențe pentru ca oamenii din IT să facă inovație.”

Aceeași necesitate a schimbării de paradigmă care să genereze valoare pe termen mediu și lung a fost argumentată și de Valerica Dragomir, directoare executivă ANIS, care a vorbit despre îngrijorările industriei de tehnologiei din Romania:

Pe modelul actual industria nu poate crește semnificativ mai mult decât până acum, deoarece depinde direct de creșterea numărului profesioniștilor. În schimb, trebuie să creștem valoarea adăugată a ceea ce producem, pe care o poți crește numai prin creșterea competențelor și performanțelor individuale.”

Motorul acestei schimbări pot fi profesorii de informatică și TIC, care își pot ajuta elevii prin proiecte, vizite de studiu și învățare prin investigație. “Ce ne dorim pentru învățarea elevilor, sunt lucruri pe care trebuie să le facem și în formarea profesorilor: dacă ne dorim ca profesorii să predea altfel este vital ca formarea lor să fie altfel, să se bazeze pe metode active și să îi pună în contact cu realitatea industriei și tehnologiei. La asta putem contribui cu toții”, a argumentat Elena Coman, directoare de programe la Asociația Techsoup.

 

 

Industria de software și servicii din România este o industrie cu o valoare de 4 miliarde EURO și o creșterea constantă de 15% în fiecare an, arată studiile realizate de ANIS despre piața IT.

 

Dezbaterile „Cum predăm informatica în școli?” sunt susținute în cadrul programului Predau Viitor, primul accelerator în predarea informaticii din România, creat de Asociația Techsoup cu sprijinul Romanian-American Foundation. În Predau Viitor, profesori de informatică de gimnaziu și liceu găsesc o platformă comună de dialog, instruire și construcție de activități pentru elevi alături de lideri și companii IT. Mai multe informații despre program sunt disponibile pe www.predauviitor.ro

 

Despre Asociația Techsoup

Asociația Techsoup dezvoltă și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei pentru organizații nonprofit, tineri și profesori, începând din 2010. Asociația facilitează accesul la soluții software, cloud și traininguri de tehnologie pentru peste 2.300 de organizații neguvernamentale și creează zi de zi, alături de tineri, învățători și profesori de informatică, experiențe educaționale care să pună accentul pe predarea informaticii aplicate. Mai multe despre misiunea organizației și proiectele Asociației Techsoup pe www.asociatiatechsoup.ro

 

Despre ANIS-Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii

19 ani de activitate în România. Înființată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT românești și sprijină dezvoltarea industriei locale de software și servicii, creșterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât și a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.
Peste 130 membri. In cadrul ANIS sunt reunite atât companii cu capital românesc sau străin, mici sau multinaționale, cu sedii în toate marile centre IT din țară, ceea ce asigură asociației reprezentativitate la nivel național.
Peste 30 000 angajați. Membrii ANIS generează un număr semnificativ de locuri de muncă înalt calificată în societate.
Peste 2,5 miliarde de euro cifră de afaceri. Veniturile anuale cumulate ale membrilor, plasează ANIS în zona actorilor cheie în ceea ce privește amprenta economică în plan local.

Pentru mai multe informații, accesați pagina Asociației – www.anis.ro